iSports PLOIESTI REPREZENTATĂ ÎN COMISIA DE BUSINESS-MARKETING A FEDERAŢIEI ROMÂNE DE BASCHET

Federația Română de Baschet se reorganizează, după alegerile în urma cărora Carmen Tocală a revenit la conducerea forului de specialitate.
În cadrul şedinţei Consiliului Director de la finalul lunii trecute, a fost stabilită şi componenţa comisiilor Federaţiei de Baschet, judeţul Prahova fiind reprezentat în Comisia de Business- Marketing.
Ionuţ Urzeală este unul dintre membrii acestei comisii, preşedintele clubului sportiv ISports Ploieşti, cel mai mare club sportiv privat din Prahova, cu peste 600 de copii înscrişi în cadrul secţiilor sale.
Preşedinte al Comisie de Business-Marketing a fost ales Şerban Sere, iar ca membri mai sunt, momentan, Cristian Erbaşu şi Alexandru Badea.
De menţionat şi că, în urma reformei administrative care se încearcă în acest moment, au fost înfiinţate sucursale regionale, care reprezintă structuri teritoriale ale Federaţiei Române de Baschet, fără personalitate juridică.
Judeţul Prahova face parte din Sucursala 7 Dâmboviţa, cu sediul la Târgovişte, în care au mai fost repartizate judeţele Dâmboviţa şi Argeş.
Articol preluat din -> 
https://ziarulprahova.ro/2021/10/prahova-reprezentata-in-comisia-de-business-marketing-a-federatiei-romane-de-baschet/

Articole similare

9 Lecții Cruciale pentru Părinții Sportivilor: Cum să-l Susții Corect.

A deveni un părinte de succes pentru un tânăr sportiv înseamnă mai mult decât a fi doar un suporter. Este vorba despre echilibru, respect și susținere pozitivă. În baschet, fiecare încurajare și atitudine corectă contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copilului pe teren. Iată 9 pași simpli care te vor ajuta să fii cel mai bun susținător al copilului tău.

Citește mai mult

Tabăra WOW: Educație prin sport și distracție pentru juniori la Zărnești

Înscrie-ți copilul în Tabăra WOW pentru o săptămână de sport, nutriție și activități educative în natură, la Zărnești. Dezvoltare prin distracție!

Tabăra WOW, organizată de ISports, oferă copiilor o experiență unică de educație prin sport, nutriție și activități recreative la Pensiunea 3 Brazi din Zărnești

Citește mai mult