Zece ani de ISports Ploiești - de la echipe de majorete la o secție de dansuri

După lansarea secției de baschet, care a însemnat „nașterea” clubului ISports Ploiești, un alt moment important din cei zece ani de existență, care se împlinesc în această toamnă, îl reprezintă formarea secției de dansuri. O secție care, alături de cea de baschet, are în palmares un titlu național, câștigat în 2018, la Campionatul Național de Majorete.

A reprezentat un moment important în viața clubului condus de Ionuț Urzeală, deoarece ISports a arătat că poate avea un impact mai mare în comunitatea din Ploiești, diversificându-și activitatea.

Secția de dansuri a apărut, mai întâi, din dorința de a aduce „culoare” la meciurile de baschet, formându-se echipe de majorete.

Responsabilă de dezvoltarea activității de dansuri a clubului a fost Ioana Ivan, care ne-a povestit despre începuturile secției următoarele: „Eram în cadrul majoretelor echipei Asesoft când l-am cunoscut pe Ionuț (n.n. - Ionuț Urzeală), care mi-a povestit ce are de gând să facă, o idee care mi-a stârnit interesul. Atunci predam la școli și la grădinițe și m-a atras ideea de a mă dezvolta și în cadrul unui club. Mai ales că activitatea sportivă trebuie promovată în rândul copiilor încă de mici”.


Ioana Ivan este, în momentul de față, kinetoterapeut și instructor de fitness, iar despre perioada petrecută în cadrul clubului ISports a mărturisit că elementul care s-a remarcat cel mai mult a fost spiritul de echipă: „A fost o perioadă frumoasă, am format legături cu părinți și cu copii, care încă persistă. Au existat, de asemenea, și obstacole, momente din care am avut de învățat, și consider că perioada petrecută la club m-a ajutat să-mi diversific și stilul de antrenor.”

Inițial, la secția de dansuri au fost în jur de 50 de copii. Pe parcurs, secția s-a dezvoltat, ajungând să aibă mai bine de 120 de copii, iar pe lângă stilul de majorete, la ISports au mai fost incluse și stilurile de street dance, dans modern, precum și balet, fetno și zumbini.

Articole similare

Educație prin sport: Competiții lunare cu premii atractive!

La iSports, combinăm învățarea cu distracția prin competiții lunare. Juniorii vor răspunde la întrebări interactive, câștigând premii valoroase și cunoștințe utile!

Citește mai mult

Cum creștem frumos cu fiecare meci: lecții și progres la iSports - MECI vs. CSM PLOIESTI

La iSports, creștem frumos de la zi la zi. Cu fiecare meci, juniorii noștri arată că efortul și determinarea se traduc în rezultate și momente memorabile. Fiecare experiență pe teren aduce noi lecții, iar atmosfera creată de echipă și susținători ne arată că suntem pe drumul cel bun. ❤️

Citește mai mult

Completează Formularul 230 pentru a susține educația prin sport și a inspira viitorul juniorilor noștri

Începe acum să susții educația prin sport! Completează Formularul 230 și ajută juniorii să-și dezvolte caracterul, să învețe lecții de viață și să își atingă potențialul maxim. Fii alături de noi!

Citește mai mult