Viitorul Strălucitor al Secției de Karate: Examene de Grad, Stagii de Pregătire și Ambiții Mari

După această provocare, sportivii noștri se îndreaptă spre un stagiu de pregătire la Blejoi, pe 27 ianuarie 2024. Acest stagiu adună cluburile din întreaga țară și va decide reprezentanții României la Campionatul Național organizat de Federația Română de Karate.

Experiența și dedicarea antrenorilor noștri, Nicolae Butunoi și Alexandru Ristache, aduc un suflu nou Secției de Karate iSports Ploiești. Aceștia își împărtășesc povestea, de la primii pași în karate și până la misiunea lor de a modela noile generații de karateka.

Nicolae Butunoi (4 dan shotokan karate do) are o experiență impresionantă, urmând stagiile de pregătire cu cei mai cunoscuți maeștri de peste hotare. Începând din 2021, acesta își împărtășește cunoștințele în cadrul clubului nostru, ca antrenor și coordonator al Secției de Karate. El anunță cu entuziasm perspectiva pentru acest an: “Și anul acesta, în vacanța de vară, ne propunem un stagiu de pregătire de o săptămână la munte, detalii urmând să fie stabilite."

La rândul său, Alexandru Ristache, fost elev al antrenorului Nicolae Butunoi, împărtășește pasiunea sa pentru karate și antrenorat: "Iubirea pentru karate s-a unit cu iubirea pentru a educa şi astfel am găsit locul perfect unde pot da mai departe tot ce am învățat și pot modela următoarea generație.”


Ne face plăcere să anunțăm faptul că, începând cu luna februarie, cursanții noștri vor putea beneficia de un antrenament suplimentar de 2 ori pe lună la sala iSports, cu doar un cost minim crescut la cotizație. Ne dorim nu doar performanța juniorilor noștri, ci și să le insuflăm un stil de viață armonios!

Articole similare

Educație prin sport: Competiții lunare cu premii atractive!

La iSports, combinăm învățarea cu distracția prin competiții lunare. Juniorii vor răspunde la întrebări interactive, câștigând premii valoroase și cunoștințe utile!

Citește mai mult

AMANAT - Acțiune de ecologizare la Olimpia pe 30 martie! Hai să curățăm zona și să dăm un exemplu de responsabilitate civică!

Pe 30 martie, iSports organizează o acțiune de ecologizare la Sala Sporturilor Olimpia. Vino alături de noi să curățăm și să promovăm respectul pentru oraș!

Citește mai mult

Cum ți-ar schimba viața alimentația corectă pentru sport și minte?

La ISports, săptămâna aceasta ne-am concentrat pe alimentația sportivilor. Ce să mănânci înainte și după antrenament, ce să eviți și cum hrana influențează nu doar corpul, ci și mintea. Descoperă ce am învățat împreună cu juniorii noștri!

Citește mai mult